The silence of the lambs (1991)

„Tăcerea mielor” este a doua carte din trilogia lui Thomas Harris şi a fost ecranizată în regia lui Jonathan Demme. Personal, sunt fascinată de interpretarea lui Anthony Hopkins şi, de asemenea, îmi place şi Jodie Foster.

Manhunter (1986)

Manhunter este ecranizarea cărţii „Dragonul roşu” de Thomas Harris, în viziunea regizorală a lui Michael Mann. Deşi îl prefer pe Anthony Hopkins în rolul lui Hannibal Lecktor şi interpretarea actorului Brian Cox este genială.

Shine!

Pana la urma un sut in fund inseamna un pas inainte, iar atunci cand o usa iti e trantita in nas, vei afla calea spre o alta…

Stapanul Inelelor

Cand zilele erau pline de lumina a fost  „Fratia Inelului”…

Zilele au devenit mai scurte si lumina a disparute treptat si astfel s-a ajuns la „Cele doua turnuri” …

In intunericul noptii astept „Intoarcerea regelui” si chiar as avea nevoie de Ciobul de stea de la Galadriel…

In cerc vicios

Simt cum imi fuge pamantul de sub picioare si cum lumea se-nvarte in jurul meu. Imi vad trecutul in fata ochilor ca un film prost care se deruleaza inapoi. Realitatea imi aluneca printre degete si ma trezesc paralizata intr-un cerc de fum. Sunt deasupra mea si ma privesc: un punct negru in abisul alb al indiferentei. Intind mana in incercarea de a ma prinde, dar ma indepartez tot mai mult. Imi privesc viata trecand pe langa mine…

Totul imi pare atat de cunoscut. Am mai fost aici!

„Castelul de nisip”

Unii ar spune ca e usor sa ridici un castel de nisip: „E ca o joaca de copil…”

Eu spun ca nu e chiar asa. Iti trebuie, in primul rand, multa rabdare. Apoi un pic de imaginatie si creativitate. Si mai presus de toate, trebuie sa iti doresti cu adevarat. Sa lupti pentru a duce la bun sfarsit creatia. Sa lupti. Sa lupti cu tine. Sa lupti cu ceilalti care au placerea sa te impiedice. Sa lupti cu nisipul, cu marea… Sa lupti cu timpul!

Castelul sa se ridice datorita iubirii si dorintei tale. Sa fie minunat. Scoicile sa straluceasca la mangaierea soarelui si sa iti deseneze pe chip zambetul. Sa fii mandru de ceea ce ai realizat… Sa vezi valurile cum se sparg, timide, departe de el,parca ferindu-se de frumusetea lui impunatoare. Sa crezi ca nimeni si nimic nu il poate distruge…

Si totul sa se spulbere intr-o secunda.

Cand rasufli usurat ca traiesti momente de liniste si totul este asa cum ti-ai dorit, viata distruge „castelul de nisip” si iti ofera bucuria de a ridica un altul…

…la naiba cu valurile imprevizibile care iti schimba lumea intr-o secunda transformand totul in nisip…

calator

 

Mereu mi-au placut calatoriile… Sa vizitez locuri noi, alaturi de persoanele importante ptr mine, sa ma aflu in mijlocul naturii admirandu-i frumusetea.

Iubesc muntii… sa ii strabat in lung si-n lat,sa merg pe cararile lui batute de prea multi ani, sa ma chinui pentru a ajunge in varf, sa ma aflu in mijlocul unei paduri ascultand cantecele pasarilor si sunetul vantului si sa ma sperie orice zgomot care se aude pe timpul noptii; sa imi simt  plamanii prea mici pentru tot aerul curat pe care as vrea sa il inspir…sa ma simt ca o furnica in fata maretiei muntilor, sa le simt puterea si forta… sa vad norii care se plimba pe deasupra capului meu si care par atat de aproape si culorile sangerii ale soarelui care se ridica din varful unui munte…

Ador marea. Ador marea pentru senzatiile de infinitate si libertate pe care mi le creaza. Ador sa imi simt trupul imbratisat de valurile ei, sa ma arunc in apele marii pentru a ma racori  dupa ce soarele, cu razele lui prea puternice au dansat pe trupul meu, sa admir frumusetea lunii care desparte cerul de mare in momentul in care apare; stand pe spate sa admir cerul si stelele…

Imi place sa calatoresc… dar urasc momentul in care trebuie sa ma intorc. Orasul mi se pare dezolant, copacii sumbri si lumea mult prea agitata… Sufletul ravneste la libertate, dar dupa cateva zile, totul revine la normal.

Vechi prieteni

Uneori pe tot parcursul vietii dam nas in nas cu o prietena comuna. Neastamparata, vine fix in momentele in care nu ai nevoie de ea. Prezenta ei poate fi dureros de apasatoare, dar si surprinzator de placuta. Si ce faci atunci cand nu mai poti scapa de ea? Incepi sa profiti de prezenta ei sau apelezi la ajutor medical?

De mult nu o mai intalnisem, iar aseara am fost surprinsa cand i-am simti prezenta. Iar ca sa fiu o gazda buna am invitat-o la o Cola, tocmai pentru a-i prelungi perioada de vizita. Am profitat de ocazie si am citit impreuna cu ea. La 8 dimineata m-a parasit, insa in seara asta a venit din nou.

Ah! Si uite cum pisica mea imi face in ciuda sforaindu-mi la ureche… Iar eu stau cu ochii bulbucati urmarind randurile „Celor Doua Turnuri”, ascultand muzica, band Cola si uneori mai uitandu-ma pe cate un blog, sperand ca prietena nepoftita – insomnia – sa ma lasa in pace…

Mai sunt insomniaci pe aici?

vorbe-n vant

Vorbim cuvinte…

Vorbim din mai multe motive: pentru ca ne place sa ne auzim vocea, pentru ca avem ceva de spus sau pentru ca simtim nevoia. Oriunde intalnesti oameni care vorbesc. Straini care vorbesc intre ei in autobuz, oameni care vor sa afle cat mai mult unul despre celalalt, amici care stau la o cafea pe o terasa, prieteni vechi care isi povestesc ultima experienta. Dar oare cati din noi spun adevarul atunci cand vorbesc? Si nu ma refer la a „omite” anumite detalii sau a „imbogati” povestirea pentru a deveni mai captivanta. Ma refer la a fi sincer. Sincer cu persoanele din fata ta si cu propria persoana.
Cati isi mai deschid sufletul in fata altora? Putini.
Dar cati au curajul sa isi asculte propriul suflet? Foarte putini…

Vorbim doar pentru a trece timpul. Vorbim, dar nu comunicam.

…vorbim cu vantul.